Arhitectura
Arhitectura construcțiilor civile

Lucrările de proiectare reprezintă un detaliu foarte important înainte de a efectua construcția unui obiect. Aceste lucrări reprezintă un plan de investiții și ar fi absurd să investiți banii în ceva ce nu corespunde cu cerințele dumnevoastră. O parte din clienți neglijează proiectarea în favoarea execuției. De calitatea proiectului vor depinde: costurile de execuție, costurile de întreținere, calitatea utilizării (respectiv calitatea confortului în cazul locuințelor)...

Cea mai bună soluție pentru obținerea unei oferte avantajoase este să aveți o întîlnire cu ARHITECTUL.

Prima etapă după procurarea unei parcele de teren constă în căutarea unui proiectant cu experiență.

Efectuarea schiței de proiect reprezintă a doua etapă.

Etapa a treia constă în depunerea documentelor pentru achiziționarea Certificatului de urbanizm pentru proiectare - eliberat de către instituțiile competente prin care se fac cunoscute beneficiarului/solicitantului prescripţiile şi elementele ce caracterizează regimul juridic, economic, tehnic şi arhitectural-urbanistic al unui imobil/teren, stabilite prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului, care permite elaborarea documentaţiei de proiect.

Percepem necesitatea clienților de a construi o locuință, de a dezvolta o afacere, de a se odihni. Noi putem contribui la toate acestea într-un mod pozitiv, util, rapid, responsabil... Cu noi visele se transformă în proiecte concrete, calitative, eficiente…. totul depinde de decizia și alegerea Dumneavoastră.

Ofertele de preț sunt individualizate pentru fiecare proiect în raport cu:
- programul de arhitectură;
- suprafața desfășurată a construcției (suprafața cumulată a tuturor nivelurilor);
- nivelul de detaliere al proiectului;
- complexitatea proiectului;
- necesitatea unei expertize tehnice;
- necesitatea unui studiu de urbanism;
- numărul de avize și acorduri;
- locația investiției.

În domeniul arhitecturei, IP “Gazproiect” SA oferă următoarele servicii de proiectare:
- arhitectura construcțiilor civile;
- arhitectura construcțiilor industriale.

Exemple de lucrări:
arhitectura gazproiect
arhitectura gazproiect